Banchetul

Søren Aabye Kierkegaard (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a fost un filozof, scriitor şi teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepţia sa filozofică asupra constrângerii omului de a-şi alege destinul, a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra teologiei şi filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existenţiale.

O mare parte din opera sa filozofică se concentrează asupra problemelor legate de modul de viaţă al oamenilor, accentul căzând pe prioritatea realităţii umane concrete în detrimentul gândirii abstracte, subliniind, în acelaşi timp, importanţa alegerii şi a devotamentului individual. Făcând parte din metoda sa filozofică, inspirându-se din Socrate şi dialogurile socratice, primele opere ale lui Kierkegaard au fost scrise utilizând diverse personaje pseudonime, fiecare prezentându-şi punctele de vedere specifice şi interacţionând sub forma unui dialog complex. El desemnează pseudonime pentru a explora în profunzime anumite puncte de vedere, care uneori se pot întinde pe parcursul mai multor cărţi, între timp Kierkegaard, sau un alt pseudonim, criticând respectiva poziţie. Astfel, sarcina descoperirii semnificaţiei operelor sale este lăsată în grija cititorului, deoarece “această sarcină trebuie să fie astfel încât ea să fie dificilă, deoarece numai ceea ce e dificil inspiră inimile nobile”. Ulterior, specialiştii l-au interpretat pe Kierkegaard în mod diferit, printre care, drept un existenţialist, neo-ortodoxist, postmodernist, umanist şi individualist. Traversând graniţele filosofiei, ale teologiei, psihologiei şi literaturii, el este o figură influentă în gândirea contemporană.

Gândirea şi stilul de viaţă a lui Kierkegaard reflectă drama vieţii filosofului, chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei. În faţa dilemei “Ori, ori” (Enten – Eller, 1843), pentru a ieşi din plictiseala existenţei, pendulează între un hedonism rafinat şi o disperare fără mijloace de consolare.