“Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului, şi aceea distorsionată, înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii” (Dan Puric)
- Urmăriţi-l, citiţi-l, şi-l veţi înţelege (Iustin Pârvu)
- Dan Puric, un apologet ortodox (Dan Ciachir)
- Mătur poteca spre Biserică
- Dragostea, mai presus de artă
- Sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei
- Zodia supravieţuirii
- Demnitatea creştină
- Cauză şi efect
- Cele trei priviri
- Zece leproşi
- Cine suntem
- Lumina de om şi de neam românesc
- Dan Puric, un foc nestins (Gheorghe Ceauşu)
Dan Puric - Cine suntem.
Transportul este gratuit pentru comenzile de minim 100 lei!
Livrarea cărților se poate face prin poştă (pentru orice locaţie de pe teritoriul României) sau curier rapid Cargus (pentru localitățile aflate în aria de acoperire).
Taxele poştale se calculează automat şi sunt afişate în coşul de cumpărături, în funcţie de comanda dvs. Estimativ, ele sunt aproximativ 9 lei pentru livrarea prin poștă și 15 lei pentru livrarea prin curier.
După efectuarea comenzii veţi primi un colet cu toate cărţile comandate, sau, în cazul în care cel puţin un titlu nu este disponibil, vă vom contacta telefonic sau prin email înainte de expedierea coletului pentru a va informa.
Aceste informații sunt valabile doar pentru comenzile livrate către adrese de pe teritoriul României. Acceptăm şi comenzi cu livrare oriunde în Europa și în lume, însă taxele poștale aferente diferă, îm funcție de țara de destinație. Astfel, dacă doriți expedierea cărților în afara României, după plasarea comenzii vă vom comunica toate detaliile referitoare la preţul total, taxe de transport şi disponibilitate. Pentru comenzile din afara României, recomandăm plata prin transfer bancar.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!