Dragostea lui Charles Dickens pentru teatru explică savuroasele episoade din lumea scenei prezente în paginile romanului Nicholas Nickleby.
Din cauza tratamentului inuman aplicat elevilor din şcoala domnului Squeers, Nicholas Nickleby şi prietenul său, Smike, se iau la bătaie cu dascălul despotic, apoi hotărăsc să scape de regimul greu de îndurat.
Momentele petrecute de cei doi în compania grupului de actori ambulanţi căruia li se alătură, sunt pentru cititor un prilej de adevărată desfătare.
Despre Charles Dickens
Copilăria lui Dickens a stat sub semnul unor evenimente care l-au obligat să se maturizeze de timpuriu. Într-unul dintre episoadele biografice, care prezintă fragmente din primii ani de viaţă ai scriitorului, Charles este surprins în podul casei, unde recuperează cărţile aruncate ici-colo şi lăsate să zacă în praf, printre mormane de vechituri.
Pe lângă evidenta aplecare spre proză şi lectură, pe care a demonstrat-o de mic, Dickens a dezvoltat şi o puternică pasiune pentru teatru. O vreme a lucrat ca regizor, punând în scenă câteva piese ale lui Ben Johnson, şi chiar ca actor amator, postura în care cititorii cărţilor lui l-au îndrăgit la fel de mult.
Obişnuia să interpreteze unul sau mai multe personaje în aceeaşi piesă, iar la sfârşitul spectacolelor se bucura de aplauzele frenetice ale celor prezenţi în sală.
Teatrul a fost pentru Dickens şi un mijloc de a veni în contact cu oamenii obişnuiţi din rândul cărora a desprins multe dintre personajele prezente în opera sa. Succesul în plan profesional nu se regăseşte din nefericire şi în plan personal. După ani de convieţuire, Dickens divorţează de soţia sa cu care avusese zece copii. După divorţ, pasiunea lui pentru teatru îl aduce faţă în faţă cu tânăra actriţă Ellen Ternan, de care se îndrăgosteşte imediat şi cu care, mult timp, va avea o relaţie neoficială.
- Traducere de Vera Călin
- vol.I + vol.II
- 543pag. + 535pag.
- coperţi cartonate
Charles Dickens - Nicholas Nickleby.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!