La porţile moscheii, ultimul dintre romanele scrise de Kader Abdolah, este şi unul dintre cele mai populare. Este o poveste pe cât de reţinută, pe atât de încordată, despre schimbările din Iran de după ascensiunea ayatolahului Khomeini. O familie care locuieşte de generaţii într-o casă de lângă moschee, servind în tot acest timp, prin roluri moştenite peste ani, lăcaşul religios, va fi pusă faţă în faţă cu probleme până atunci inexistente. Clivajul valorilor, presiunea politică resimţită dincolo de pereţii căminului şi noua ordine care câştigă teren deplasând cutume închegate de generaţii, toate aceste transformări vor modifica profund viaţa din casa de lângă moschee.
Despre autor
Kader Abdolah, un iranian care a lăsat persana pentru olandeză, pe numele său real Hossein Sadjadi Ghaemmaghami Farahani, a ales să scrie sub un pseudonim purtător de traume: numele alăturate sub semnătura iranianului le aparţin a doi prieteni ucişi sub regimul ayatolahului Khomeini.
S-a născut în Iran, la Arak, în 1954, dar în 1985 a fugit de dictatura instaurată de Khomeini, asumându-şi statutul incert de refugiat politic. Înainte să aleagă calea exilului, se implicase în mişcările studenţeşti de rezistenţă, pe când studia fizica la Teheran, şi publicase două romane în persană.
După trei ani s-a stabilit în Olanda şi a învăţat limba ţării în care va alege să-şi scrie cărţile şi să-şi continue viaţa. Când a ajuns aici nu ştia un cuvânt în olandeză, dar opt ani i-au fost de-ajuns pentru a putea debuta cu un volum de povestiri, „De adelaars“ („Vulturi“, 1993), care a ajuns imediat cel mai cumpărat volum de debut din Olanda. După doi ani a revenit tot cu un volum de proză scurtă, „De meisjes en de partizanen“ („Fetele şi partizanii“, 1995), şi a trecut apoi la romane. Anul acesta, Kader Abdolah a publicat o carte despre viaţa profetului Mahomed şi a tradus Coranul în olandeză. Cele două volume se distribuie împreună, cu titlul „De boodschapper en de Koran“ („Mesagerul şi Coranul“).
Odată ce a ajuns popular în ţara adoptivă, Kader Abdolah a înţeles că poate specula curiozitatea şi interesul olandezilor pentru islam scriind despre propria cultură în aşa fel încât să le poată oferi occidentalilor unghiul optim de acces şi înţelegere a unei lumi străine. Mărturiseşte adesea în interviuri că e o mare diferenţă între perspectiva pe care o avea asupra islamului pe când scria în Iran şi cea modificată după 20 de ani de rezidenţă în Olanda. Perioada petrecută aici i-a înlesnit o privire mai detaşată, iar revenirile în trecut, prilejuite de fiecare carte, sunt mediate de experienţa de imigrant într-o cultură cu totul diferită.
Kader Abdolah - La portile moscheii.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!